Cistita interstițială este o boală a tractului urinar caracterizată prin fibroză a peretelui vezicii urinare și inflamație cronică, adesea însoțită de capacitatea redusă a vezicii urinare. Este mai frecventă la femeile-de vârstă mijlocie. Simptomele tipice includ frecvența urinară (deseori de peste 30 de ori pe zi), urgență, nicturie și durere de distensie în zona vezicii urinare, care poate fi ameliorată temporar după urinare. Ocazional, poate apărea hematurie. Nu este cauzată de infecție bacteriană, tulburări psihosomatice sau stres; cauza specifică rămâne neclară.
Această boală este adesea diagnosticată greșit ca o infecție a tractului urinar sau vezică hiperactivă. Durerea suprapubiană este semnificativă atunci când vezica urinară este plină, iar pacienții prezintă adesea crampe abdominale inferioare și un puternic sentiment de urgență. Studiile au arătat că fibroblastele, macrofagele și factorii inflamatori ai sistemului imunitar (cum ar fi interleukina-6 și factorul de necroză tumorală-alfa) joacă un rol crucial în patogeneza acestuia. Neutrofilele și celulele plasmatice invadează micromediul imunitar al vezicii urinare prin căi de semnalizare specifice, ducând la deteriorarea persistentă a țesutului epitelial.
Diagnosticul se bazează în primul rând pe distensia vezicii urinare hidrocistoscopică combinată cu rezecția transuretrală a vezicii urinare (TURP). Intraoperator se pot observa contractura colului vezical sau punctele de sangerare submucoase. Distensia poate crește capacitatea vezicii urinare la peste 500 ml. Metodele de tratament includ distensia vezicii urinare hidrocistoscopice, instilarea postoperatorie de medicamente și explorarea unor noi medicamente anti-inflamatorii. Un studiu în *Advanced Science* sugerează că inhibitorii PDE4 pot fi o potențială țintă terapeutică.
